marți, 24 aprilie 2012

Școala Altfel

         Săptămâna 2-6 aprilie 2012 a fost dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit ”Școala altfel”. În această săptămână nu s-au organizat cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ, iar programul ”Școala altfel” s-a desfășura după un orar special. Scopul acestui program a fost implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.
         Astfel, elevii au participat la activități și concursuri dintre cele mai diverse:
  • Ateliere: creație literară, lectură și creație plastică, lucru manual, abilități practice, experiențe fizice și chimice;
  •  Concursuri: de gătit, cercetașii, de orientare turistică, de fotografiat, karaoke;
  • Jocuri sportive;
  • Vizionare animații;
  • Vizite;
  • Activități ecologice;


Atelier de creație literară
Atelier de creație literară


Who stole the chicken?
Spune un nume!
The Lion-The Hunter-The Grandmother

Simulare în caz de incendiu






Karaoke
Karaoke






Karaoke


Karaoke


Mențiune -  Priotesa Denisa și Dobre Florina (cls aVIII-a), Locul III - Nistor Bianca (cls. aIV-a) și Prioteasa Adinela (cls I)

Karaoke
Karaoke























 
Locul I - Olteanu Adrian (cls a IV-a)
Locul II - Deaconu Ana-Maria și Lică Simona (cls a VI-a)

Câștigătorii concursului de Karaoke

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu