Fă-l să fie drept!
Educaţie pentru fete şi femei!”
“Campania Globală pentru Educaţie este un eveniment desfăşurat anual, la nivel mondial, de o coaliţie de asociaţii de caritate, sindicate şi grupuri de cetăţeni din întreaga lume şi care, începând cu anul 2001, este coordonat în România de organizaţia Salvaţi Copiii. Campania Globală pentru Educaţie doreşte să reprezinte un factor de presiune la nivelul liderilor de opinie şi autorităţilor, arătând că este timpul demarării de acţiuni pentru a nu se permite încă unei generaţii de copii şi adulţi să nu beneficieze de educaţie.
În acest an, la nivel internaţional, Campania îşi propune să atragă atenţia opiniei publice asupra importanţei accesului la educaţie al femeilor şi fetelor, lansând un apel către toate statele să aloce resursele necesare, să ia măsurile oportune şi să dea dovadă de sprijin activ astfel încât femeile şi fetele să aibă şanse egale în domeniul educaţiei.
Conceptul central al ediţiei din acest an a Campaniei Globale pentru Educaţie este acela de povestire, accentul punându-se pe experienţele personale ale unor femei pentru care accesul la educaţie sau, dimpotrivă, obstacolele întâlnite în acest domeniu, au reprezentat factori determinanţi în evoluţia personală şi profesională ulterioară.
La nivel naţional, Organizaţia Salvaţi Copiii intenţionează ca, în cadrul campaniei din acest an, să pună accentul pe consecinţele neparticipării la educaţie a femeilor şi fetelor, abordând legătura dintre această neparticipare şi fenomene cum ar fi traficul de persoane, egalitatea de şanse pe piaţa muncii, mortalitatea şi morbiditatea infantilă, abandonul copiilor în maternităţi şi spitale etc” (Salvaţi Copiii).
La această activitate s-a înscris și școala noastră. Cât de curând vom reveni cu noutăți despre desfășurarea activităților și poze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu